RSS
Facebook
Twitter

luni, 21 decembrie 2015

 
 Cred ca se referea la el :))


În opinia întâisătătorului BOR, patimile egoiste produc în suflet tulburare, iar această tulburare se răsfrânge apoi în relațiile dintre oameni.
„Sfinții Părinți ai Bisericii învață că patimile egoiste ca: lăcomia sau iubirea obsesivă de avere, de putere și plăcere și altele asemănătoare produc în suflet tulburare, iar această tulburare se răsfrânge apoi în relațiile dintre oameni, care devin tensionate, conflictuale și chiar violente, mai ales din cauza nedreptăților și suferințelor create de lăcomie. Când inteligența umană este stăpânită de patimile egoiste ale invidiei, vicleniei și minciunii, ea produce în suflet și în societate dezordine și multe răutăți, în schimb înțelepciunea care vine de la Dumnezeu este 'curată, apoi pașnică, îngăduitoare, ascultătoare, plină de milă și de roade bune, neîndoielnică și nefățarnică. Și roada dreptății se seamănă întru pace de cei ce lucrează pacea' (Iacob 3, 17-18)”, afirmă patriarhul, citat de Agerpres.
El subliniază că „în fața acestei crize spirituale și morale, creștinii statornici și luptători nu se descurajează, ci răspund printr-o viață spirituală și morală mai intensă”, iar Biserica, împreună cu familia, cu școala și cu alte instituții abilitate, „trebuie să dezvolte și mai mult o educație și o cultură a păcii spirituale interioare și a păcii sociale, o cultură a respectului reciproc și a reconcilierii, în locul urii, al învrăjbirii și al violenței prezente în lumea de azi”.
„Astăzi, când crește violența verbală și fizică în familie, în școală, în societate și se înmulțesc conflictele militare și terorismul în multe părți ale lumii, când mulți oameni, fiindcă nu mai au pace și bucurie în suflet, caută fericirea în alcoolism ori în consumul de droguri, iar alții ca să scape de depresie și deznădejde se sinucid, activitatea educațională, pastorală și social-filantropică a Bisericii trebuie intensificată”, afirmă patriarhul.
El consideră că „această perspectivă a unei culturi a păcii spirituale și sociale trebuie studiată și promovată mai ales începând cu anul 2016, declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca An omagial al educației religioase a tineretului creștin ortodox”.
Totodată patriarhul Daniel îndeamnă ca, mai ales în aceste zile, darul păcii și al bucuriei sărbătorii Nașterii Domnului să fie împărțit celor săraci și bolnavi prin daruri spirituale și materiale.
„De aceea, darul păcii și al bucuriei sărbătorii Nașterii Domnului Hristos trebuie împărtășit, prin rugăciune și daruri spirituale și materiale, mai ales în aceste zile, copiilor orfani, bătrânilor singuri, oamenilor săraci, familiilor îndoliate și întristate, bolnavilor și tuturor celor necăjiți și neajutorați. Astfel, pacea și bucuria îngerilor și păstorilor de la Betleem vor lumina sufletele și chipurile oamenilor care simt că semenii lor cu suflet bun și generos devin mâinile iubirii milostive a lui Hristos către toți oamenii defavorizați, aflați în nevoi sau în dificultate”, îndeamnă patriarhul.
„Cu prilejul sărbătorii Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos și al Anului Nou — 2016”, patriarhul Daniel adresează „tuturor doriri de sănătate și mântuire, pace și bucurie, dimpreună cu urarea tradițională: La mulți ani!”.

Sursa Digi 24 

Vorbeste ala cu lanturi de aur la gat, ala de are vile, conturi, etc. Anul educatiei religioase, mai bine zis anul spalarii pe creier religios a copiilor, ce manyuale sunt alea de religie care spun povesti SF - Horror despre copii avortati si spun ca rock-ul e muzica satanica? Asta nu mai e religie ce fac unii preoti si capii  BOR asta e manipularea prostimii.

miercuri, 16 decembrie 2015

Cinepub - filme romanesti vechi si noi

Primul canal online legal de filme romanesti a fost lansat, www.cinepub.ro. Acesta contine un numar considerabil de filme romanesti (mai trebuie marita colectia), mai noi sau mai vechi, dar mai ales noi, din anii de glorie ai NCR-ului (Noul Cinema Romanesc).

In fiecare joi seara are loc „premiera“ unui film (filmele nu-s ultima aparitie, dar in ziua aia apar pe site), filmele sunt urcate pe YouTube, deci le gasiti si acolo si pot sa fie vizionate gratuit.

„Cinepub este dedicat iubitorilor şi creatorilor de film românesc. Este un proiect menit să aducă în atenţia publicului cinefil nu doar filme de autor, ci şi producţii independente, realizate de pasionaţi aflaţi la început de drum. Prin intermediul acestor poveşti în imagini încercăm apropierea publicului de filmul românesc, de multe ori uitat.
Pentru că filmul ne implică, ne provoacă, ne inspiră şi ne conectează. Altfel spus, Cinepub ne apropie de poveştile de care avem nevoie. Zi de zi. Cinepub este singurul canal online gratuit de cinema românesc, unde filmele pot fi urmărite în condiţii legale, un proiect unic GAV în parteneriat cu Google”, spune Lucian Georgescu, cel care conduce echipa cinepub.

Ideea e interesanta, avand in vedere ca nu poti viziona filme romanesti decat la TV si acelea sunt reluate de nenumarate ori. Filme noi romanesti la televizor sunt foarte rar. Eu le-as sugera sa  imparta pe pe genuri comedie, drama, thriller (actiune), horror (groaza), documentare etc. Dar site-ul este inca la inceput asa ca mai este loc pentru imbunatatiri.

miercuri, 9 decembrie 2015



Chiar de ce as face asta? Aaaaaaaaaa ca-s spectacole e viata culturala? Alea le vezi in orice oras. In rest nimic, infrastructura lasa de dorit, ca in mai toata Romania. Somaujul este in floare in craiova, judetul Dolj este fruntas la acest capitol, unde-s locurile de munca promise  de dpamna primar Lia Olguta (Larguta) Vasilescu, alea de zicerau ca le face? Zona aia de agrement de zicea ca o face? Calea Bucurest trebuia sa fie gat de ceva vreme, la parc acum incepe renovarea.
 Tramvbaiele tot nu circula desi trebuia sa circule. Ca sa nu mai zic ca alea de le avem sunt second-uri austriece!

Ca sa nu mai zic de accesibilizarea accesului pentru persoanele cu handicap care in mijloacele de transport nuexista, inca sunt institutii care n-au rampe, sunt institutii care le au, dar putine.

Poate cand nu o sa mai fie PSD-ul la guvernare si Olguta n-o sa mai fie aleasa s-o schimba ceva.

 Cum dracului sa te lauzi tu ca si primarita ca ai 17.000 de asistati docial!?

Ca sa nu mai zic de spitalul Universitar/Judetean, ala arata ca dracu doamna primar, ce mama dracu faci?

duminică, 29 noiembrie 2015

Rambo Force of Freedom - Crash

Un serial care a starnit ceva controverse, dar n-o sa vorbesc despre asta aici. Aici vorbesc doar despre episodul Crash.


Episodul incepe cu un avion medical care se prabuseste, apropo in zona avea si Rambo casa :))), aude si se duce la locul prabusirii avionului, acolo gaseste un doctor si un  copil care avea nevoie urgenta de transplant de rinichi si orfan (pentru multi e mai usor sa-ti abandonezi copilul daca vezi ca are o problema si daca esti intrebat sa dai vina pe bani sau ceva de genu').
Ca sa fie treaba treaba apar si personajele negative de la S.A.V.A.G.E, cred ca cei ce au scrisc scenariul erau in pana de idei si au zis hai iar  cu astia :))), desi puteau face episodul mai interesait fara S.A.V.A.G.E, macar sa il fii facut in 2 parti. Prea s-au grabit cand puteau sa faca ceva de genu': Rambo aude de la TV sau de la colonelul Samuel Trautman si fuge sa-i salveze, pe drum intampina dificultati (fiind zona muntoasa), puteau sa se focuseze mai mult pe internactiunea dintre Rambo si copil.

Asculta-ma singurii care cred ca-s handicapati sunt cei care chiar cred asta de la bun inceput, daca vrei ceva trebuie sa tintesti si sa-ti atingi telul - ii zice Rambo baiatului, discursul asta chiar mi-a dat ceva de gandit, o scena ca intre  tata si fiu asa pare, cel putin asta e parerea mea. Scena cu Rambo si baiatul la pescuit trebuia  putin mai lungita i-au alocat prea putin timp secventei.

Nu ma asteptam in serialul asta sa il vad pe Rambo cu  un  copil la pescuit, chestia asta chiar m-a uimit. 
Secventaa cand il intreaba pe Rambo, daca ar avea un copil ca el, ar merge toata ziua amandoi la pescuit, trebua mai accentuata, sa se vada dorinta arzatoare a acestuia de a avea o familie. Sa se observe nedumerire lui Rambo care se gandeste ce sa-i raspunda.

Episodul a avut multe scene emotionante intrerupte de S.A.V.A.G.E. Un episod fara astia ca tipii rai nu se putea, puteau sa schimbe si ei avand in vedere ca e spre sfarsitul serialului (mai sunt 12 episoade doar)?

E peimul episod care nu asre un mesaj patriotic american, cu mi degraba unul universal valabil.

vineri, 20 noiembrie 2015

Inca o degustare de branzeturi cu vinuri

Si am ajuns si la cea de-a  doua degustare de branzeturi cu vin, la Restaurant Rex. :) Nu prea m-a incantat locatia, nu de alta dar e departe.  Ma si grabeam sa ajung  de la mine pana la restaurant, m-am si mirat cand am auzit ca mai trebuie sa vina. Branzeturille au fost furnizate de Delaco
 Ajung acolo ma asez la masa si incepe unu sa de la Crama Orisor sa vorbeasca, ni se prezinta la combinatii de branzenturi cu vinuri. Mi-au placut toate, nu prea pot spune ca mi-a placut o combinatie in mod special.
Combinatia preferata dac e sa selectez e Cascaval afumat + Maiastru Cabernet Sauvignon + piper verde. Mereu cand ma gandesc la cascaval afumat ma gandesc la cascavlul ala luat de la ciobanii sibieni din piata. As putea spune ca mi-a mai pacut si Gran Bavarese + Crama Oprisor Cabernet Sauvignon + smochine. Imi place branza cu mucegai, spre surprinderea multora. :)).

Ca vinuri as puteaa spune ca La Cetate, numai cand ma gandesc imi lasa gura apa........ in fine nu ma mai bag sa descriu ca nuu stiu cum sa ma exprim. :)

Asta cred ca e ultima degustare care  particip,  pe anu asta cel putin....
Evenimentul a fost  organizat de Asociatia Bloggerilor Olteni si DicționarCulinar.ro  


sâmbătă, 7 noiembrie 2015

Toti Rockerii sunt satanisti? :)))

E in voga acum sa crezi  ca toti cei care asculta rock il  slavesc pe Lucifer/Satana/Dracu. Am gasit acum cateva minute un clip care face misto de chestia asta. Da dupa cu zice si tipul asta (nu-i stiu numele din pacate), Nightwish si ce trupe mai spune el de rok desta satanist, parca nu vorbesc de SATANA ci de vecinu lui de SUS.


Deci mai ceafa alba Daniel inainte s acuzi asculta atent versurile trupelor de Rock de le zice baiatu asta, asta daca cunost engleza. Astia nu cred ca-s satanisti. Da' tu si cu Irineu care strangeti la conturi bancare, desi Biblia spune ca banu e ochiu' dracului, aveti Mercedes-uri de lux, asta a zis Dumnezeu ? :)))
Faceti cateva asocitii  de binefacere ca sa prostiti lumea sa va vada mai bune, mai umani si voi va umpleti   conturile bancare. Faceti Catedrala Mantuirii Neamului si voi ii puneti pe oameni sa doneze bani ca s-o ridicati, pai ba voi nu platiti impozite la stat, va doare undeva, la averea BOR-ului (Biserici Ortodoxe Romane) puteau s-o ridice de 2 ori pana acum,
Vret donatii dar voi aveti bani de la stat cu carul, colectati bani si de la enoriasi ca nu  va ajung, ca doar Dumnezu asta vrea (cred ca alalalt vrea).


joi, 5 noiembrie 2015

Papa se apuca de Rock

Am aflat si eu azi ca Suveranul Pontif, Papa Francisc  capul Bisericii Catolice, va lansa pe 27 noiembrie 2015 un album cu muzica rock progresiv si se bucura ca a invatat, impreuna cu cardinalii de la Vatican, sa faca semnul de recunoastere al rock-rilor! Si apropa ala in cultura Rok nu inseamna coarnele Diavolului, ci inseamna PACE.

Albumuli ii zice „Wake Up!”, prima sa piesa „Wake Up! Go! Go! Forward!” este deja virala pe Yotube.



Pope Francis: Wake Up!„, albumul de debut al Suveranului Pontif, a fost aprobat de Vatican, a anuntat vineri casa europeana de discuri Believe Digital.


Albumul o sa aiba 11 melodii, in acestea sunt inserate bucati din discursurile Papei tinute in spaniola, italiana, portugheza si engheza.
O parte din incasarile realizate in urma vanzarilor de albume vor merge catre fond de ajutorare a refugiatilor.

Pentru lansarea acestui album, Papa Francisc a colaborat cu producatorul si directorul artistic Don Giulio Neroni, cu muzicianul Tony Pagliuca, care a compus mai multe piese de pe acest disc, inclusiv „Wake Up! Go! Go! Forward!”, si cu trupa italiana de muzica rock progresiv Le Orme.

Piesele ce se vor regasii in album sunt

1 - “Annuntio vobis gaudium magnum!”
2 - “Salve Regina”
3 - “Cuidar el planeda”
4 - “¿Por qué sufren los ninos?”
5 - “Non lasciatevi rubare la speranza
6 - “La Iglesia no puede ser una ONG!”
7 - “Wake up! Go! Go! Forward!”
8 - “La fe es entera, no se licua!”
9 - “Pace! Fratelli!”
10 - “Santa famiglia di Nazareth”
11 - “Fazei o que Ele vos disser!
In afara unor ignoranti, muzica rock nu a fost niciodata considerata ca fiind satanista, ci, din contra, ea a fost subiectul unor creatii muzicale ce au facut un serviciu enorm crestinismului. Iubitorii acestui gen de muzică isi amintesc, desigur, de celebra opera-rock „JESUS CHIRIST SUPERSTAR”, aparuta in dublul album din anul 1970, in care rolul lui Iisus a fost interpretat de Ian Gillan, unul dintre cei mai faimosi solisti vocali din toate timpurile, membru al celebrei formatii rock DEEP PURPLE!.
Sa nu mai spunem faptul ca Vocea Italiei a fost castigata de calugarita Cristina Scuccia  care a cantat o  melodie rock.

joi, 22 octombrie 2015

Cea mai plictisitoare conferinta EVER

Am fost invitat la o conferinta la Hotel Bavaria, Craiova. Am intrat  in sala m-am asezat si am ascultat 2 ore cum mormaia o doamna despre sanatate, discrimnare, bla bla si tipa trece de la una la alta si se apuca sa ne zica despre tipurile de violenta fizica, verbala, economica, etc.,  asta cand cnferinta  trebuia sa se incheie  la 12.30. De parca majoritatea nu stiuu cate tipuri de violenta exista, se mai si incurca in cuvinte :)))))))))))), nu era de ajuns ca mormaia. Bine una peste alta a terminat la 12.50 cat a durat MAI SPUN PUIN  DESPRE VIOLENTA ala al ei. Am terminat si am coborat la restaurant sa mancam, aleleuuia dupa chinul ala macar cu tricou, sapca, mapa (goala :))) ) dar mai ales mancare ne-am ales. Ca la fiecare conferinta la care se srveste prsnzul, am avut bufet suedez, deci algi ce vrei sa halesti. Mancare buna dupa chinul de a o asculta pe  doamna acea plictisita, de parca vruia sa-si puna capat zilelor :))).
Tema seeminarului era interesanta SANSE NOI PENTRU PERSONALULMEDICAL. UN ACCES EGAL LA OCUPATII DE ACTUALITATE DE PE PIATA MUNCII DIN DOMENIUL SANATATII.. Proiectul vizeaza regiunea de Sud-Est a romaniei, atunci ce naiba cauta in regiunea de Sud-Vest :))) ? Plus ca proiectul este destinat mai mult pentru femei.

Am ajuns acasa ma uit mai atent la sapca si tricou, ca de obicei trec sponsor  UE bla, bla, pute-au salase pe saplca si tricou macar logo-ul proiectului si pe mapa trece tot tacamu, ca asa cine poartaa in  oras tricou care scrie PROIECT FINANTAT PRIN PROGRAMUL OPERATIONAL SECTORIAL 2007 -2013. Lasau logo-ul proiectului si  pe mapa treceau polologhia
Mai bine lasau logo-ul ala verde so albastru ca si asa e frumos.
Sa nu mai zic ca tricoul e XL si eu port M.

marți, 20 octombrie 2015

Mr.Holmes (2015) impresii


Mr.Holmes este un film foarte diferit de celelalte filme cu Sherlok Holmes. Filmul ne prezinta un Sherlok batran, care s-a retras la tara. Filmul este realizat de AI Film, BBC Films, FilmNation Entertainment, Archer Gray Productions, See-Saw Films sieste o coproductie britanica si americana, filmul este bazat pe cartea scriitorului american Mitch Cullin,  A Slight Trick of the Mind. Mr. Holmes il are ca protagonist pe Sir Ian McKellen, acesta este regizat de  Bill Condon. Este primul film care nu este bazat sau inspirat din nici-o  poveste scrisa de Sir Arthur Conan Doyle sau macar inspirata. 

Filmul  ni-l prezinta pe Sherlok Holmes (Sir Ian McKellen), in varsta de 93 de ani, retras la tars la casa sa din Sussex, care se  deplaseaza cu ajutorul unui baston, are probleme cu memoria. Intors dintr-o excursie in Japonia, mai exact la Hiroshima unde incepe sa foloseasca prickly ash (nu stiu cum se traduce) in efortul de a nu devenii senil. Acestuia nu-i place felul cum Watson l-a prezentat in povestile sale, m-ai ales in ultimul sau caz. El incearca sa-si aminteasca exact evenimentele care l-au facut sa  se retraga.


Relatia dintre el, doamna Munro (menjera lui) si fiul ei Roger este interesant de urmarit. Doama Munro nemultumita de slujba ei vreasa plece sa lucreze la un hotel, fiul acesteia este tare atasat de Sherlok si doreste sa ramana langa acesta. 
Nu ni s-a prezentat in filme un Sherlok Holmes batran, Sir Ian ne prezinta un Sherlok vulnerabil, care se lupta cu senilitatea. 

Filmul chiar merita vazut, e ceva diferit fata  de versiunea lui Robert Downey, Jr din cele doua filme Sherlock Holmes (2009)  si Sherlock Holmes: A Game of Shadows (2011) realizate  de Warner Bros.

vineri, 16 octombrie 2015

Degustare de branzeturi cu vin


Ieri, 15- 10- 2015 am participat la un eveniment organizat de Asociatia Bloggerilor Olteni si DicționarCulinar.ro la Le Baron, O degustare de branzeturi cu vin, branzeturile fiind furnizate de Delaco.

Am inceput cu Mozzarella Fresca oferita de Delaco, asortata si cu Sauvignon Blanc - Terase Danubiene de la Vinarte. Initial despre asta vruiam sa vorbesc, dar cred ca mula lume o sa scrie despre asta. O sa vorbes 2, 3 cuvinte nu mai mult.

Prima data am mancat Mozzarella Fresca anul trecut, cand am vizitat Italia, Rimini, statiunea  Torre Pedrera  (potrivit wikipedia,  Torre Pedrera este  un district al orasului Rimini). In fine acolo am gustat prima data acest tipp de branza, gustu este extrrem de diferit de branza aia e care o cumperi din piata, se simte proeminent gustul de lapte, obisnut  cu cascavalul Mozarella de il gasesti la noi in comert, am ramas placut surprins. Am spus ca nu continui,  nu vreau sa risc sa zic cineva ca m-am luat dupa el/ea. :)

Alin Sintmbrean de  la DicționarCulinar ne-a facut o prezentare a diverselor branzeturi care ne-au fost oferite spre a le degusta, n-ea povestit legenda din spatele unor soiuri de branza, a fost ceva diferit de ce ma asteptam. In momente ca astea regret ca nu scriu repede si citet, chiar vroiam sa imi notez cate ceva.

Vinurile au fost prezentate de catre Costel Cainamisir – National Sales Manager Vinarte , de enologul Vinarte si de somelierul sef de la Casa Vinarte.


O sa fac ceva diferit de restul colegilor mei din blogosfera craioveana, o sa va povestesc chestie care mie personal mi  s-a parut amuzanta. Cand a venit vremea sa degustam Petit Camembert nu stiu care a fost problema, dar in parteaunde stateam eu nu a ajuns platoul si a trebuit sa ma intind la cei de lanca mine ca sa gust si eu. A venit insotit de un vin Rose.

Am aflat ca vinurile Rose sunt vinuri care nu au potential de invechire deci se beau de la un an la altu, iar cel adus la degustare era productie 2014 si a fost baut in 2015.

Doream ca pe parcursul degustarii sa fir acea muzica frumoasa in surdina cu care am fost intampinati, oricum a fost o seara frumoas, am avut o companie placuta.
Au fost branzeturi de care mai mancasem doar ca nu stiam cum se numesc, de exemplu  Brie au bleu, mai mancasem (am primit de la un unchi). Am recunoscut dupa prima inghititura, simteam cum se topea in gura. Cascaval afumat m-a dus cu gandul la copilarie, cand tata venea cu cascaval afumat cumparat de la ciobanii sibieni din piata.

miercuri, 7 octombrie 2015

Zilele trecute la o sedinta a Asociatiei Bloggerilor Olteni o doamna a intrebat pe cineva dece nu crede ca orasul Craiova nu o sa fie Capitala Culturala Europeana? Iata si  raspunsul meu la aceasta intrebare (cam intarziat).

1. RAT Craiova

Autobuze vechi, nici macar in autobuzele vechi ce sa mai zic de cele noi pe timpul verii nu au dat drumul la aerul conditionat. Aglemeratie, sunt zile in care stai ca sardinele in ele. Aia de la RATC le e greu sa puna rampa de acces ca sa intre persoanele cu handicap in autobuze/tramvaie (alea noi Solaris - firma despre care dracu stia pana cand Larguta nu a venit cu ele, alea din cate stiu au in dotare si rampa, dar n-o pune nimeni). Am prieten pe care astia l-au prins intre usile de la tramvai (ca nu a putut sa se urce repede)!! Ce dracu e asta!!
Sa nu incep de chestia cu tramvaiele, care  nici pana acum nu circula si care sunt vechi (second-uri de la austrieci, ca primarita da pe gat banii craiovenilor) si care nu au nici alea rampe de acces, trebuie sa li  se faca mila la pasageri ca sa ajute persoanele care nu pot urca singure.

Ca sa nu mai zic ca autobuzele Solaris sunt luate la pret dublu - 'afacerea' primariei

2. Rampele din piata Mihai Viteazu

Astia macar au vazut cum au fost facute alea, asa abrupte, iti rupi gatul, macar sa le modifice nu-i costa zeci de mii de euro.

3. Lipsa rampelor in interiorul unor institutii publice

Un exemplu e Universitatea, acolo e doar liftul (s-au cum ii zice) ala la intrare dinspre Cinema Patria, la etajele superioare s-au daca ai treaba la demisol nu ai cum sa ajungi, sunt multe institutii in situatia asta.


Franciza Termianator nu este in impas ci se reajusteaza cu toate ca filmul Terminator Genesys a avut incasari domestice dezastroase pe plan domestic. Inrtr-un interviu acorsat celor de la  TheWrap, seful media de la Skydance, Dana Goldberg a relatat ca ffranciza nu este moarta, doar se reajusteaza.

marți, 6 octombrie 2015

Joker s-ar putea sa fie femeie in serialul Gotham



Majoritate fanilor serialului realizat de FOX si DC Entertainment credeau ca personajul Jerome Valeska o sa fie Joker, dar dupa cum am vazut in ultimul episod al serialului, acesta este omorat, Bruno Heller ne spune ca a considerat posibilitate ca personajul Joker sa fie femeie.
Asta chiar nu e ceva nou in universul DC Comics daca stai sa te gandesti si in banda desenata Flashpoint si filmul animat Flashpoint Paradox (o adaptare a benzii desenate Flashpoint), Joker era femeie, Martha Wayne.

Da, Jerome avea cate putin din toate versiunile de Joker existente pana in prezent (Mark Hamill,Heath Ledger), se observa de la distanta influentele Joker-ului din Batman The Aimated Series (Mark Hamill). Jerome avea tot ce ii trebuie pentru a ajunge Joker, rasul sadic, placerea sadica de a face oamenii sa sufere, Cameron Monaghan e perfect (acum am aflat cum il cheama pe actor :))) ).

O terorie este ca Barbara Kean- fosta iubita a Detectivului Gordon.

Ce evenimente istorice au avut loc pe 6 octombrie


13 generali maghiari lideri ai revolutiei maghiare din 1848 au fost executati de autoritatile austriece la Arad. Dar de ce? Acesti asa zisi 'eroi/martiri' ai maghiarilor au ucis  40 000 de roamani. S-au mai si mirat maghiarii din Romania de ce le-au vandalizat statuia (link catre articol http://bogdan-ciochina.blogspot.ro/2015/02/cred-ca-tosts-lumea-stie-de-scandalul.html).

1973 - Egiptul, condus de presedintele Anwar El Sadat, in cooperare cu Siria, a atacat Israelul, declansand Razboiul de Yom Kippur. 
Acest conflict armat a fost izbucnit  de ziua de Iom Kipur (Ziua Ispasrii, cea mai importanta zi de post evreiasca), printr-un atac surpriza conjugat egipteano-sirian, ceele 2 forte armate traversand liniile de incetare a focului din Peninsula Sinai si respectiv, de pe platoul Golan, teritorii cucerite de Israel in Razboiul de Sase Zile (1967).



1995 - Intr-un articol din revista Nature, s-a prezentat descoperirea primei exoplanete, aflata pe 
orbita unei stele din secventa principala, 51 Pegasi.

Nasteri: Mihail Kuzmin (1872) – Ernest Walton (1903) – Thor Heyerdahl (1914)
Decese: Sir Thomas Wyatt (1542) – Anwar El Sadat (1981) – Bette Davis (1989)

sâmbătă, 3 octombrie 2015

Cei de la CBS il readuc pe MacGyver pe micul ecran

Americanii astia nu mai vin si ei cu idei originale, refolosesc  seriale/filme vechi si le update-aza (actualizeaza). Se pare ca  e la moda sa faci remake-uri, americanii inultimul timp numai asta fac, sud americanii recicleaza telenovelele la greu cam din 5 in 5 ani sau din 10 in 10 ani.

Potrivit celor de la  The Hollywood Reporter, CBS doreste sa realizeze un remake/reboot al serialului din anii 80' MacGyver, acestaa rulat din 1985 pana in 1992 pe postul american ABC (acum detinut de Disney). Aceasta stire vvine dupa ce 20th Century Fox a anuntat ca vor sa faca un reboot/remake al serialului tot din perioada 80', A-Team.


Noulserial o sa fie o reimaginare a serialului original si o sa aiba ca personaj principal un MacGyver de 20 si ceva de ani care este recrutat de o agentie clandestina unde isi foloseste priceperea pentru a rezolva probleme prin moduri neconventionale si moduri de a prevenii dezaste.


R. Scott Gemmill (NCIS Los Angeles) este implicat in proiect si o sa scrie un scenariu si o sa fie si producator executiv.Henry Winkler o sa fie inca o data producator executiv alaturi de Michael Clear. James Wan (Furious 7Aquaman) este de asemenea atasat la proiect ca producator executiv si regizor al potentialului episod pilot. Wan a  fost atasat la versiune de ope marele ecran realizat New Line, cu toate acestea se pare ca proiectul nu areusit.


Serialul original il avea pe 
Richard Dean Anderson in rolul principal, un agent secret al Fundatiei Phoenix, care frecvent scapa din situatii incurcate si periculoaase foloosind-usi inteligenta.

joi, 1 octombrie 2015



Franciza Terminator se afla in inpas, reboot-ul seriei/continuare (s-au luat dupa reboot-ul lui Star Trek, doar ca personajul principal e tot Arnold), filmul nu a avut succesul la care se asteptau cei de la Skydance Productions si Paramount PicturesDavid Ellison si compania sa Skydance Productions seperau sa realizeze un serial TV spin-off care sa aiba legatura cu noua trilogie, potyivit celor de la THR acestea sunt puse in asteptatre pe perioada nedeterminata.

Ellison a finantat personal World War ZMission Impossible: Rogue Nation, and True Grit, in franciza Terminator (acest film) a incercat sa fie mai creativ. Versiunea sa asupra unversului fiind aprobata de cei de la Paramount, THR ca el 'nu a ascultat de nimeni' cand a realizat  filmul, care a dus la performante slabe la Box Office si esecul filmului. (reboot-ului).

Intre timp Skydance Production continua sa colaboreze cu Paramount Production in realizarea unui serial Jack Rayan.

miercuri, 30 septembrie 2015

DAREDEVIL nu trebuia sa fie un serial Netflix


Nu este secret ca serialul celor de la Netflix bazat pe personajul celor de Marvel Comics, Daredevil a avut un succes rasunator. Serialul a iesit din zona de confort a celor de la Marvel, univerul lor colorat (Marvel Cinematic Universe) ca sa spuna o poveste mai inttunecata, mai violenta a avocatului orb. Serialul se concentreaza pe personajul Matt Murdock (Daredevil) si de acolo a evoluat serialul dezvoltand pe toata durata primului sezon povesti interesante.

Serialul a avut un succes rasunator incat Netflix a mai cerut  un sezon (initial serialul trebuia sa aiba doar 1 sezon).

Intr-un interviu pentru IGN, creatorul serialului  Drew Goddard, a relatat ca intial vruia sa realizeze un film cu diavolul din Hell's Kitchen.

Pe de o parte regret ca nu au facut un reboot cinematografic, dar daca ar fi optat pentru asta nu am avea acest serial.

vineri, 7 august 2015

Hiroshima si Nagasaki


Zilele de 6 si 9 august mrcheaza implinirea a 70 de an de la folosirea bombelor atomice pentru bombardarea oraselor japoneze Hiroshima si Nagasaki. In Hiroshima au murit in cateva secunde 80,000. 13 kilometri patrati din oras au fost nimiciti. In decembrie 1945, alti 70.000 de oameni au mirit din cauza ranilor.
La 3 zile dupa ce au nimicit Hiroshima armata americana a lansat a doua bomba atomica, asupra orasului  Nagasaki, rezultand in moartea a aproximativ 70.000 de persoane. Incepand cu anul 1945 mii de oameni au inceput sa moara datorita bolilor (cancer) provocate de radiiatiile ramase de la bombardament, copii nascuti cu malformatii provocate de acestea.

Acestia (americanii) nu au avertizat  populatia civila, pentru a  putea evacua zonele respective, au ignorat toate alternativele, astfel realizand un carnagiu uman.

Zilele ce marcheaza comemorarea acestui carnagiu uman sunt marcate de numeroase comentarii din partea mass-mediei internationale, documentare TV si vizitele unor politicieni americani care tin discursurii.


Vorba personajului Spok din Star Trek, storia umana este presarata de nenumarate razboaie.

vineri, 3 iulie 2015

Citate preferate


Cineva intr-un serial a spus urmatorul lucru "ナンクルナイサ" (extras din anime-ul Blood+) adica, traieste prezentul gandindu-te la viitor, si nu uita sa zambesti.


 Nu trebuie sa ne limitam doar la prezent, trebuie sa ne gandim si la viitor, si sa nu uitam sa zambim pentru ca in viata sunt multe greutati si daca uitam sa radem si sa zambim ne amaram viata degeaba.


"In sfarsit inteleg adevarata valoare a timpului, legaturile dintre noi ii dau timpului inteles" Transformers Cybertron


"Ce inseamna iubirea? Nu numai milostenia crestina ci si o stare launtrica de echilibru, care vine din certitudinea ca acolo sus ne iubeste nesfarsit fara conditionari."


"Iubirea inseamna sa nu judeci pe nimen niciodata si sa le accept greselile, iubirea inseamna sa daruiesti, dar sa stii sa si primesti cand ti se ofera din inima, pentru ca astfel si cel care iti ofera evolueaza."

Aurora Dumitrescu - "Drumuri" 

 Orice barbat care poate conduce in siguranta o masină in timp ce sarută o fata frumoasa, pur si simplu nu acorda sarutului atentia pe care acesta o merita.

Albert Einstein

luni, 29 iunie 2015

Prin Cipru


Ciprul este un paradox, o tara saraca cu oameni bogati, o tara mica dar nu neinsemnata. Ciprul este un loc care merita vizitat, un taram pe care, odata ajuns, ai vrea sa ramai multa vreme ca sa ai timp sa-l descoperi in intregime. Insula Cipru este vestita pentru peisajele pitoresti si pentru lunga si tragica ei istorie.

Sursa: Calator prin Cipru

Mai bine de atat nici ca puteam sa zic. :P

In sfarsit coborasem din avionul ala (poate am nimerit o aeronava veche, nu or avea assa Blue Air toate avioanele) - despre asta fac articol separat


Am ajuns in Cipru, eram ceva de gen TRAII S-O FAC SI PE ASTA, nu credeam eu ca ajung sa vad Ciprul, totul scris in greceste, luam bagaele si ne suim in taxi (o dubita de familie de la Mercedes).

Am ajuns la hotelul Amorgos, ne-am cazat, am avut ceva probleme pana am deschis usa cu card-ul ala :))))))))), lumina si alimentarea cu apa se faceau tot pe baza key card-ului.


In camera ..... am ramas fara cuvinte, nici nu am despachetat bine, nici nu prea aveam cum sa imi pun hainele in  sifonier, pentru ca IUBITUL meu coleg de camera Claudiu a avut grija sa monopolizeze tot sifonierul.  In fine si asa nu le-am scos din troler. Si iesim sa vedem si noi ceva din Larnaca, am facut si poze, eu nu chiar ata de multe, cate ii faceam aluia :))).

Ce m-a frapat pe mine este ca in hotel aveam dozatoare de  suc ( cum erau Tec-urile le noi in anii 90')



 Frumos, hotlul e aproape de mare, pe  drum, numai tarabe, am vazut un ceas misto, numai bun pentru costum, pretul 8 euro 50, prost am fost ca nu l-am cumparat nici prima nici adoua zi, pe urma mai tot tarabistii care aveam marfuri mai frumoase au plecat, mai ramasesera niste arabi si tarabele cu dulciur si unle cu ceva suveniruri.

A doua zi, ne-am trezit pe la 7, masa de dimineara  era ceva gen bufet suedez :D, aveai de als intre 2 felri de branza, gem, salam de 2 sau 3 feluri, cereale, arahide, salata de fructe (o completai tu daca. vruiai cu miere sau smantana sau araide), prajituri. Am plecat la un centru, unde ne-a dus domnul care raspundea de noi (romanii si bulgarii - turcii au ramas in partea turceasca, nu i-au lasat sa treaca in partea greceasca). Am stat cam 1 sau 2 ore si l-am ascultat vorbind despre Cipru cate ceva de istorie, cultura, religie, apoi am plecat sa vizitam. Frumos, era un soare, bine ca se mai simtea si briza marii.

Preturilela mancare scumpe, mancam pe  la fast food-uri (la pranz), unde gaseam preturi ceva mai OK.

Masa de seara, era buna, nu mereu ne placea ce ne aduceau dar, dupa  atata umblat mananc orice. Apropo am uitat sa mentionez ca aveam dmi pensiune, deci masa de pranz nu era inclusa.

In  a doua sau a treia zi am fost la un centru de zi pentru copii cu dizabilitat  (centrul de zi era de stat). Aveau acolo sala de dans, sala pentu terapie ocupationala, sala  de kinetoterapie, sala de mese (cantina), aveau si atelier de colectat PET-urile de aluminiu, pentru a le duce l-a reciclat.


Zile urmatoare, al mai vizitat Turnul din Colossis, Limasol, Lafcara,  Moscheea  Hala Sultan Teke, unde este inmormantata matusa Profetului Mohamed. Locuri foarte frumoase, pe care le vezi doar in filme, peisaje rupte din basme.






Moscheea  Hala Sultan Teke




 Turnul din Colossis 

Pe alocuri arata mai a anii 90', multi romani, am auzit BUG Mafia si inca cateva formatii romanesti, oamenii primitori, tot stiu englza (spre deosebire de italieni si spanioli), nu stiam ca la iei nuntile se pot vizita (am aflat asta dupa ce am citit intr-un ghid in engleza  despre Cipru). Desi cicac de cand au intratin UE economia cipriota merge prost, ei tot mai  bine ca noi sunt platiti, au pana si mai toate taxiurile Mercedes-uri.
 Pacat ca am stat doar 5 zile :(( as fi  vrut sa vizitez mai mult, dar asta e daca atat a fost proiectul. :)
Aeroportul din Larnaca